duminică, 24 iulie 2011

un adonis cu zvastică

în numai câteva ore, tânărul anders behring breivik a urcat pe locul unu în topul criminalilor în serie. ce știm despre frumușelul breivik? că aparținea mișcării neo-naziste din norvegia și era un creștin fundamentalist. fain, nu?

mentorul său spiritual, dolfi hitler ar fi fost mândru de el. în primul rând pentru aspectul pur arian (hitler săracu nu prea excela la acest capitol). apoi pentru trăinicia convingerilor. și, desigur, pentru excepționala organizare a crimelor. ca să omori de unul singur și cu sânge rece cel puțin 96 de persoane în câteva ore nu e de colea. făcând o socoteală simplă, "randamentul" bravului anders întrece de departe pe cel al idolului său, precum și a altui casap, toașu stalin.

am cunoscut persoane a căror carte de căpătâi era "mein kampf". care ar fi halit jidani pe pâine, dar nu numai jidani. și care încearcă să convingă cât de șchioapă, chioară și tâmpă e democrația. și, are dreptate! numai democrația poate naște astfel de monștri. hitler a fost avortat tot de către democrație! de ce?! pentru că numai democrația permite să iasă la suprafață astfel de criminali. sub dictatură nu ai voie decât să delirezi în ton cu dictatorul. orice deviație te trimite în fața plutonului de execuție, în lagăre de concentrare, în gulag.

creștin?! după cum susține onestul breivik, creștinismul său este ceva fundamental. și, ca orice fundamentalism, exclude din start orice altă credință. mai dihai, ateismul!

am cunoscut și astfel de persoane care se considerau pe bune ambasadorii lui dumnezeu pe pământ, iar în propria lor familie se comportau ca niște tirani. desigur, tot în numele domnului. orice fundamentalism, se bazează tot pe delir ca și cel care te îndeamnă să stai drepți și să sieg heil. numai că aici îți faci mii de cruci cu o mână iar cu cealaltă apeși pe trăgaci...

foarte posibil ca niște abili psihiatri să îl scoată basma curată și să îl trimită la casa de nebuni pe tânărul nazineocreștin norvegian. din care să iasă după doi-trei ani aproape vindecat. oricum pedeapsa maximă în norvegia este 21 de ani de
detenție! (vezi aici). adonisul ar ieși afară la vârsta de 53 de ani, deci suficient de tânăr să mai radă de pe fața pământului câteva sute de nevinovați. asta, dacă nu să găsește cumva vreun coleg de pârnaie (pârnaia în norvegia după câte am auzit este cam ca un hotel de patru stele din sighișoara) nu se va decide să îi facă felul. dintr-o casă de nebuni însă, ar fi foarte liber, back to democracy după câțiva anișori. și ca persoană cu anumite dizabilități, va fi îngrijită și din banii părinților a căror copii au fost ciuruiți de gloanțe... păi să nu spui că democrația e de tot căcatul?!

curioșilor, câteva filme de văzut:

- das experiment al lui oliver hirshbiegel
- die welle a lui dennis gansel
- das weisse band a lui michael hanecke

merită...

luni, 4 iulie 2011

kristin hersh - your ghost

If I walk down this hallway tonight
It's too quiet, so I pad through the dark
And call you on the phone, push your old numbers
And let your house ring till I wake you ghost

Let him walk down your hallway
It's not this quiet, slide down your receiver
Sprint across the wire
Follow my number, slide into my hand

It's the blaze across my nightgown
It's the phone's ring

I think last night
You were driving circles around me
I think last night
You were driving circles around me

I think last night
You were driving circles around me

I can't drink this coffee till I put you in my closet
Let him shoot me down, let him call me off
I take it from his whisper, you're not that tough

It's the blaze across my nightgown
It's the phone's ring

I think last night
You were driving circles around me
I think last night
You were driving circles around me

I think last night
You were driving circles around me
I think last night
You were driving circles around me

I think last night
You were driving circles around me


http://www.youtube.com/watch?v=emHBufqdk6w&feature=youtube_gdata_player

Location:Cecil St,Newry,United Kingdom

miercuri, 22 iunie 2011

de ce nu mi-a plăcut black swan și îmi place elfriede

sigur, eram curios să vizionez black swan mai ales datorită regizorului darren aronofsky cu cele două filme geniale (requiem for a dream și pi, da, pi de la matematicul pi). așa că m-am așezat comfortabil în fotoliu într-o sâmbătă ploioasă să-l vizionez.
din start, am avut senzația pregnantă de dèja vu. senzație care în scurt timp deveni certitudine. să fim bine înțeleși, natalie portman face un rol genial și joacă dumnezeiește, meritând fără niciun dubiu oscarul. în rest, o grămadă de clișee a căror mixtură scenografică și-ar fi dorit, aburind cinefilii, să fie originală.
cea mai cea este relația balerinei nina cu dominanta ei mamă. hopaa, păi, copiată la indigo este relația erikăi kohut cu mama ei din cartea elfridei jelinek, "profesoara de pian"! hăă, unele scene sunt de-a dreptul nesimțit copiate cum ar fi scena în care nina vine cu prietena ei târziu în noapte și blochează ușa propriului dormitor cu un baston de lemn. e drept, în cartea elfriedei, erika vine cu elevul său și blochează ușa camerei cu un dulap. în amândouă, fata exasperată trântește ușa întredeschisă zdrobind mâna mamei disperate.

sunt mult prea multe "coincidențe"! cartea elfriedei jelinek a apărut hăt, pe la începutul anilor 90 pe când filmul, în 2010. nicăieri în datele găsite pe IMDb la capitolul scenografie nu am găsit, așa cum ar fi fost corect, vreo informație care să certifice faptul că scenografia filmului s-a inspirat, cel puțin în parte, din "profesoara de pian".

dezamăgitor și iritant.

dacă nu aș fi citit cartea?! bună întrebare...


- Posted using BlogPress from my iPhone

Location:Clanrye Ave,Newry,United Kingdom

marți, 3 mai 2011

Hackerstation

ce înseamnă să fii sony. toți gamerii pe playstation din lumea asta sunt dependenți de brandul cu nume nașpa pentru români.

sony mai este și "vârful de lance" în lupta împotriva file-sharingului. numai că sony a făcut pocinogul. unul care poate goli buzunarele a peste douăj și cinci de milioane de clienți. datele personale dar mai ales financiare ale acestora s-au scurs pur și simplu gratis în buzunarele hackerilor.

pagubele colaterale pot fi de mii de ori mai mari decât o fi pierdut compania (cu sistem de protecție de tot căcatul,) datorită așa zisei piraterii informatice.

ce înseamnă să fii sony și să nu-ți dai seama...


- Posted using BlogPress from my iPhone

Location:Caulfield Pl,Newry,United Kingdom

sâmbătă, 2 aprilie 2011

cum e să nu te doară nici măcar în elbow

nici nu sunt prea multe de spus pentru că, este prea greu să exprimi în cuvinte un concert care te trimite high. ok, dacă e vorba un știft, da, ai ce comenta. o rihanna, o ga ga, un bieber chiar merită să fie disecați. dar, când e vorba de Elbow, vorba aia, nici în cot nu te mai doare. pentru simplu fapt că un astfel de concert pur și simplu te deposedează complet de propriul body. dacă este reală teoria stringurilor, atunci, foarte posibil să găsești o anume explicație.
despre trupă puteți citi aici pe wikipedia. mi-ar place să pot descrie atmosfera de la arena o2 din dublin. iarăși, imposibil. cert este că eu am trăit una dintre cele mai mișto seri din viață.

am tras câteva secvențe video dar... dar... măcar așa, ca vagă idee, le puteți viziona aici, aici, acolo, dincolo, dincoace, aici. și aici.

nu mai pun întrebări retorice de genul, de ce aici în irlanda tinerii (și nu numai) umplu arene imense pentru a se delecta cu muzică bună în timp ce la noi la romanika avem de a face cu o generație profund și irversibil manelizată...

p.s.

I throw this to the wind
But what if I was right
Well, did you trust your noble dreams
And gentle expectations to the mercy of the night?
The night will always win
The night has darkness on its side
I'll throw this to the wind

I miss your stupid face
I miss your bad advice
I tried to clothe your bones with scratches
Super 8s, exaggerated stories and old tunes
But never by the moon
But not the state I'm in
The night will always win

I throw this to the wind

- Posted using BlogPress from my iPhone

Location:Drumsesk Rd,,United Kingdom

luni, 28 martie 2011

s-a spart țeava la wikileaks

iată că ceea ce era de așteptat să se întâmple, s-a întâmplat. sigur că știți destul de mult despre wikileaks, un fel de samizdat care continuă să publice documente care nu vor fi publicate niciodată într-un alt fel de presă. de ce? simplu, pentru că peste tot în lume presa este controlată. controlul poate merge de la cenzura crasă, asasinarea jurnaliștilor incomozi, banarea unor site-uri incomode cum s-a întâmplat cu samizdatul acum trei ani, până la metode mai subtile (informație trunchiată, tendențioasă, mascarea informației reale cu informații doar aparent importante, inventarea de evenimente).

pe țeava wikileaks acum, romanika. știrile sunt bombă și nu prea. ele nu fac decât să confirme ceea ce bănuiam. că, din 1989 încoace țara este condusă de o singură gașcă de securiști și foști politruci comuniști care doar afișează competiție democratică și diversitate de ideologii. doar diferențe de interese. unei găști îi curg mucii către estul moscovit, celeilalte către vestul capitalist.

ce le aseamănă până la confundare este un singur lucru. pe amândouă nici în cur nu le doare de poporul român.


- Posted using BlogPress from my iPhone

Location:Well Ln,Newry,United Kingdom

sâmbătă, 19 martie 2011

cum se tratează propria istorie (aici)

monumentul de la newgrange de pe râul boyne a fost construit cam cu 500 de ani înainte de piramida de la gizeh și cu 1000 de ani înaintea monumentului de la stonehenge. cei care doriți detalii istorice și tehnice le puteți citi în wikipedia. știam despre monument destul de multe, este sit unesco (ca și sighișoara!!), oricum m-a impresionat profund. dar și mai mult, m-a impresionat cum este " exploatat turistic" respectivul monument (în fapt în zonă e un complex de monumente, cel de la knowth și de la dowth, cel de la newgrange nici nu este cel mai vechi).

în primul rând, nu te poți fâțâi acolo pula-lela, să pui de un grătar, o manea, o ședință de cocălari cu mici și beri. nț! este un centru turistic unde ți se lipește pe haină tichetul de bus (da, se merge cu busul iar locurile sunt limitate. centrul este integrat în peisaj, iar înăuntru un punct de informare, suveniruri (dar și cărți, calendare), un mic bistro unde poți bea o cafea sau un ceai, su chiar să iei o gustare așteptând autobuzul, sau după vizită. totul civilizat, curat, discret. peste o pasarelă treci râul boyne (cam cât mureșul nostru, dar mult mai curat), la stația de autobuz. acolo, te urci și busul de duce cale de vreo cinci minute la locul cu pricina unde grupul este luat în primire de un ghid simpatic. Dacă ai noroc de vreme faină, e și mai mișto, din exterior poți face poze câte vrei. înăuntru este interzis...

stivă de lume! și nu numai irlandezi! nemți, polonezi, spanioli, italieni și, am observat un grup de români la fel de civilizați ca și ceilalți (deci se poate!).

cam ăsta era subectu'. cum își tratează unii istoria (chiar dacă în acest caz e vorba niște mormane de pietre incredibil de abil îmbinate). dacă tumulul respectiv ar fi fost în buricul cetății sighișoarei, s-ar fi repezit o grămădoaie de burlaci să trântească un bar-restaurant-hotel-bordel...