scoici la maț

ideea de a mânca moluște nu e nouă (nici la om). îi văd toată ziua, pescărușii, cum se fâțâie în funcție de flux și reflux. nu păreau foarte hămesiți, tot ciuguleau câte ceva de pe plajă. apoi, apăreau ciorile furăcioase, coțofenele și mai furăcioase... oameni, mai puțin. ei au supermarketurile...

mi-am cumpărat wellies ca să mă pot plimbăți și eu pe lângă pescăruși. odată ajuns în larg, plin de midii. mii de midii. sute de mii, de doate mărimile, ascunse jumătate în nisip, printre alge, toate cu mustățile agățate de te miri ce (pietricele, alte scoici, bușteni)

m-am holbățit la prețul lor pe la sainsburi, nu foarte mic (da nici de faliment). așa că azi, dacă tot a plouat de vreo 50 de ori, mi-am luat țoalele de irlandez, wellisurile în picioare și am mers să le fac concurență pescărușilor....

nu m-am zgârcit, da nici nu am făcut exces. cam asta a fost recolta brută...
















după o baie bună, le-am băgat la opărit de vii. sinistru, nu (da nu le-am găsit jugularele)?! din toată grămada aia, doar trei sau patru nu s-au deschis, semnă că dăduseră deja ortul... a urmat apoi partea cea mai interesantă, scosul din cochilie (e bine de pipăit fiecare dacă a înghițit sau nu o pietricică, nu de altceva dar nu ar fi indicat de aflat asta ulterior, cu dinții...)

unii ar spune că rezultatul este oribil. și alții ar spune la fel... și eu aș putea fi de acord uneori...















ce a urmat a fost furat din cartea lui oliver jamie. undeva am pus niște basmati la fiert. egzact opt minute! altundeva, în niște unt irlandez topit am stors niște lămâie, le-am turnat pe urâtele din bol și peste ele niște sos de soici chinezesc. nu mult, doar atât cât să... niște piper (musai), și doi căței de usturoi pe care i-am zdrobit înainte de a apuca să latre... ah, da, și sare. de mare...















le-am băgat pe toate la maț, vorba kunoliciului. dacă nu o să mai scriu nimica, înseamnă că au fost Mytilus ... phalloides