Un sătuc poposit între munţi şi mare. Lumea te salută, sau intră în vorbă cu tine. Primul lucru pe care l-am aflat despre irlandezii din zonă. Sunt mândri. Hopaaa, mi-am spus, ăştia umblă cu nasul pe sus. Nţ!! Era vorba de cu totul şi cu altceva. Aveam să înţeleg, sau, mai bine spus, înţelesesem sensul citindu-le istoria...
Anglia joacă cu SUA fotbal. Constat că aici, toată lumea ţine cu ... SUA. Tot mai mult aveam să descopăr în timp traumele lăsate de englezi pe această insulă. Ultima, va fi scoasă mâine la lumină. Oficial, documentele despre Bloody Sunday devin de mâine publice. Duminica în care, la Derry, au fost declanşate de către armata britanică tulburările care aveau să sfâşie Irlanda de Nord timp de mai bine de 30 de ani. În tot acest timp partea britanică precum şi "unioniştii" au promovat ideea că cei care au deschis focul au fost militanţi IRA infiltraţi printre demonstranţi. Dosarul ce va fi deschis mâine cuprinde 5000 de file şi constituie cea mai scumpă anchetă parlamentară din istoria modernă a Marii Britanii (161 milioane de lire) şi a fost condusă de către Lordul Saville. Deja, concluziile se cunosc. Trupele paramilitare ataşate armatei britanice au deschis deliberat focul ucigând 14 nevinovaţi, majoritatea tineri. Rezultatul a fost (im)previzibil. În noaptea următoare, mii de tineri irlandezi s-au înrolat deliberat în IRA. Ce a urmat, este îndeobşte cunoscut. Ani de teroare de o parte şi alta, întreţinută şi accentuată de prezenţa trupelor britanice pe teritoriul Irlandei de Nord. Mişcarea IRA a luat o amploare de nebănuit, şi, din nefericire, multe atacuri teroriste care au avut loc din partea ambelor părţi, au vizat inocenţi. Teroarea a sleit regiunea. Investiţiile au stagnat, întreaga energie a locuitorilor fiind concentrată inutil, spre violenţă şi separatism.
Peste tot, rănile se văd. În Kilkeel, ştii când ieşi din "zona irlandeză" şi intri în cea "britanică". Intersecţia din centru este străjuită de catarge unde flutură aproape agresiv de o parte, steagul Irlandei, de cealaltă, "Union Jack".
Istoria irlandezilor este destul de asemănătoare cu aceea a românilor transilvăneni. Sute de ani au fost lipsiţi de drepturi civile, catolicii excluşi din viaţa publică, s-a încercat asimilarea prin impunerea limbii oficiale engleze, cea irlandeză fiind interzisă.
Stau la un Guinness cu un englez. M.Y. Sigur, discutăm ca peste tot, politică. Despre istoria Irlandei unde am ales deliberat să vin. Şi atunci, englezul face o afirmaţie care, îmi relevă că lumea unde am ajuns de curând, este totuşi, alta decât cea pe care am lăsat-o în urmă. Îmi spune că Irlanda, este o pată ruşinoasă pe obrazul istoriei. Marea Foamete. O dramă care a răpus peste un milion de irlandezi, care a determinat emigrarea a altor patru milioane spre SUA, Australia, Canada, Anglia, Noua Zeelandă, Argentina. Atunci, "regatul" a refuzat orice ajutor material, ba mai mult, a impus un embargou total insulei. Orice iniţiativă străină de ajutorare a irlandezilor înfometaţi a fost blocată. Spre exemplu, atunci Imperiul Otoman dar şi amerindienii au dorit să trimită ajutoare (!!). Iată "pata ruşinoasă" despre care îmi povestise M.Y. Cu o corectitudine pe care rar îţi este dat să o întâlneşti în partea noastră de lume. Rezultatul "pozitiv" al marii foamete?! în SUA, 64.000.000 americani au origine irlandeză. În Anglia, cei peste un milion de irlandezi emigraţi atunci şi-au pus o amprentă de neconfundat asupra culturii dar şi societăţii engleze. Muzica country este clar, o "derivată" a inconfundabilului folclor irlandez.
Când spui "football" în Irlanda, se înţelege cu totul şi cu totul altceva. Pe insulă, i se spune "soccer". Pentru că aici, sporturile naţionale sunt fotbalul gelic şi hurling. Sporturi bărbăteşti pe lângă care, fotbalul nostru este o adunătură de fiţe. Acum înţeleg cam de unde a plecat rugby-ul, şi de ce englezii au inventat fotbalul. Pare un joc pentru domnişoare pe lângă fotbalul celtic...
În pub, este sărbătoare, toţi serbează semieşecul englezilor. La televizor, "prind" atâtUlster BBC cât şi patru posturi din "republică". Comentariile sunt sensibil diferite. Pe de o parte, la BBC se încearcă să se "dreagă busuiocul" pe când la televiziunile irlandeze criticile sunt acide, se face mişto la greu chiar şi de Wayne Rooney, irlandez sadea. Dar, cel mai mult mă distrează comentariul sec al unui invitat de la BBC asupra titlului apărut pe frontul unui important ziar englezesc. Titlul era "SUA bate Anglia cu 1-1". Atunci, mucalitul afirmă că în Irlanda s-ar fi scris "Anglia bate SUA cu 1-1"
Anglia joacă cu SUA fotbal. Constat că aici, toată lumea ţine cu ... SUA. Tot mai mult aveam să descopăr în timp traumele lăsate de englezi pe această insulă. Ultima, va fi scoasă mâine la lumină. Oficial, documentele despre Bloody Sunday devin de mâine publice. Duminica în care, la Derry, au fost declanşate de către armata britanică tulburările care aveau să sfâşie Irlanda de Nord timp de mai bine de 30 de ani. În tot acest timp partea britanică precum şi "unioniştii" au promovat ideea că cei care au deschis focul au fost militanţi IRA infiltraţi printre demonstranţi. Dosarul ce va fi deschis mâine cuprinde 5000 de file şi constituie cea mai scumpă anchetă parlamentară din istoria modernă a Marii Britanii (161 milioane de lire) şi a fost condusă de către Lordul Saville. Deja, concluziile se cunosc. Trupele paramilitare ataşate armatei britanice au deschis deliberat focul ucigând 14 nevinovaţi, majoritatea tineri. Rezultatul a fost (im)previzibil. În noaptea următoare, mii de tineri irlandezi s-au înrolat deliberat în IRA. Ce a urmat, este îndeobşte cunoscut. Ani de teroare de o parte şi alta, întreţinută şi accentuată de prezenţa trupelor britanice pe teritoriul Irlandei de Nord. Mişcarea IRA a luat o amploare de nebănuit, şi, din nefericire, multe atacuri teroriste care au avut loc din partea ambelor părţi, au vizat inocenţi. Teroarea a sleit regiunea. Investiţiile au stagnat, întreaga energie a locuitorilor fiind concentrată inutil, spre violenţă şi separatism.
Peste tot, rănile se văd. În Kilkeel, ştii când ieşi din "zona irlandeză" şi intri în cea "britanică". Intersecţia din centru este străjuită de catarge unde flutură aproape agresiv de o parte, steagul Irlandei, de cealaltă, "Union Jack".
Istoria irlandezilor este destul de asemănătoare cu aceea a românilor transilvăneni. Sute de ani au fost lipsiţi de drepturi civile, catolicii excluşi din viaţa publică, s-a încercat asimilarea prin impunerea limbii oficiale engleze, cea irlandeză fiind interzisă.
Stau la un Guinness cu un englez. M.Y. Sigur, discutăm ca peste tot, politică. Despre istoria Irlandei unde am ales deliberat să vin. Şi atunci, englezul face o afirmaţie care, îmi relevă că lumea unde am ajuns de curând, este totuşi, alta decât cea pe care am lăsat-o în urmă. Îmi spune că Irlanda, este o pată ruşinoasă pe obrazul istoriei. Marea Foamete. O dramă care a răpus peste un milion de irlandezi, care a determinat emigrarea a altor patru milioane spre SUA, Australia, Canada, Anglia, Noua Zeelandă, Argentina. Atunci, "regatul" a refuzat orice ajutor material, ba mai mult, a impus un embargou total insulei. Orice iniţiativă străină de ajutorare a irlandezilor înfometaţi a fost blocată. Spre exemplu, atunci Imperiul Otoman dar şi amerindienii au dorit să trimită ajutoare (!!). Iată "pata ruşinoasă" despre care îmi povestise M.Y. Cu o corectitudine pe care rar îţi este dat să o întâlneşti în partea noastră de lume. Rezultatul "pozitiv" al marii foamete?! în SUA, 64.000.000 americani au origine irlandeză. În Anglia, cei peste un milion de irlandezi emigraţi atunci şi-au pus o amprentă de neconfundat asupra culturii dar şi societăţii engleze. Muzica country este clar, o "derivată" a inconfundabilului folclor irlandez.
Când spui "football" în Irlanda, se înţelege cu totul şi cu totul altceva. Pe insulă, i se spune "soccer". Pentru că aici, sporturile naţionale sunt fotbalul gelic şi hurling. Sporturi bărbăteşti pe lângă care, fotbalul nostru este o adunătură de fiţe. Acum înţeleg cam de unde a plecat rugby-ul, şi de ce englezii au inventat fotbalul. Pare un joc pentru domnişoare pe lângă fotbalul celtic...
În pub, este sărbătoare, toţi serbează semieşecul englezilor. La televizor, "prind" atâtUlster BBC cât şi patru posturi din "republică". Comentariile sunt sensibil diferite. Pe de o parte, la BBC se încearcă să se "dreagă busuiocul" pe când la televiziunile irlandeze criticile sunt acide, se face mişto la greu chiar şi de Wayne Rooney, irlandez sadea. Dar, cel mai mult mă distrează comentariul sec al unui invitat de la BBC asupra titlului apărut pe frontul unui important ziar englezesc. Titlul era "SUA bate Anglia cu 1-1". Atunci, mucalitul afirmă că în Irlanda s-ar fi scris "Anglia bate SUA cu 1-1"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu