.... într-un cuvânt, facebook. şuţanii acum nu-şi mai cer numerele de la mobil sau id-ul de mess ci cel de facebook. este o aiureală totală care dă senzaţia de "socializare". întrebarea firească ce se pune este cât la 100 din căruţa de informaţii primită zilnic pe pisiu sau pe smartfone sunt importante?!
o analiză recentă dă un răspuns aiuritor. 0,000003%. restul este pierdere de vreme, spălat de creier şi, repet, senzaţia că nu eşti singur....
între timp, cota estimată la bursă a respectivei reţele a săltat la 20 miliarde de dolari. de ce oare, când informaţiile schimbate, în imensa lor majoritate sunt tâmpenii?! eheeeee, drajii moşului, informaţiile schimbate între voi sunt de căcat (te fac o bere, te fac un şoping sau pur si simplu vrei să te fac?...), dar ele sunt inestimabile pentru cei care stau în spatele reţelei. firme de advertising, magazine mai mult sau mai puţin online, servicii mai mult sau mai puţin secrete....
mai apre câte o ştire trăznet cum nuşcine din patagonia a fost salvat datorită facebucului, cineva din siberia donându-i acestuia un rinichi... scârţ de adormit copii
mai deunăzi, în spatele meu în bus, trei şuţani. unul dintre ei avea smartfonul pe facebook (smartfone care cu siguranţă era mai smart decât apropitarul...). la fiecare minut, scula deşteaptă scotea un bipuit de-i făcea pe toţi călătorii să treasară speriaţi. era semn că scula mai puţin deşteaptă primisese un mesaj pe face...
am remarcat că majoritatea tinerilor se plimbă pe stradă cu ochii pironiţi pe sculele deştepte în aşteptarea unei noutăţi pe face... la şoping la fel, probabil şi pe budă, probabil...peste tot...
deci, ne găsim în epoca comunicării. ha?! adică w.t.f. comunicare?! cu cine? despre ce? când?
întrebarea serioasă este dacă noi mai avem timp să ne aparţinem nouă înşine când, deja a ajuns să ţi se reproşeze că ai avut telefonul mobil închis. se comunică electronic vrute şi nevrute, iar când chat-iştii ajung să se întâlnească face to face, tac vârtos, se uită peste umerii celuilalt şi se simt inconfortabil...
o fâţă intervievată de un reporter imberb lăuda face-ul care o ajută să comunice liber, pentru că ea este alfel foarte shy si se intimidează rapid. poate că fâţa se va căsători pe face, va face copii pe face, şi va şi naşte pe face fără nici un fel de shame...
o analiză recentă dă un răspuns aiuritor. 0,000003%. restul este pierdere de vreme, spălat de creier şi, repet, senzaţia că nu eşti singur....
între timp, cota estimată la bursă a respectivei reţele a săltat la 20 miliarde de dolari. de ce oare, când informaţiile schimbate, în imensa lor majoritate sunt tâmpenii?! eheeeee, drajii moşului, informaţiile schimbate între voi sunt de căcat (te fac o bere, te fac un şoping sau pur si simplu vrei să te fac?...), dar ele sunt inestimabile pentru cei care stau în spatele reţelei. firme de advertising, magazine mai mult sau mai puţin online, servicii mai mult sau mai puţin secrete....
mai apre câte o ştire trăznet cum nuşcine din patagonia a fost salvat datorită facebucului, cineva din siberia donându-i acestuia un rinichi... scârţ de adormit copii
mai deunăzi, în spatele meu în bus, trei şuţani. unul dintre ei avea smartfonul pe facebook (smartfone care cu siguranţă era mai smart decât apropitarul...). la fiecare minut, scula deşteaptă scotea un bipuit de-i făcea pe toţi călătorii să treasară speriaţi. era semn că scula mai puţin deşteaptă primisese un mesaj pe face...
am remarcat că majoritatea tinerilor se plimbă pe stradă cu ochii pironiţi pe sculele deştepte în aşteptarea unei noutăţi pe face... la şoping la fel, probabil şi pe budă, probabil...peste tot...
deci, ne găsim în epoca comunicării. ha?! adică w.t.f. comunicare?! cu cine? despre ce? când?
întrebarea serioasă este dacă noi mai avem timp să ne aparţinem nouă înşine când, deja a ajuns să ţi se reproşeze că ai avut telefonul mobil închis. se comunică electronic vrute şi nevrute, iar când chat-iştii ajung să se întâlnească face to face, tac vârtos, se uită peste umerii celuilalt şi se simt inconfortabil...
o fâţă intervievată de un reporter imberb lăuda face-ul care o ajută să comunice liber, pentru că ea este alfel foarte shy si se intimidează rapid. poate că fâţa se va căsători pe face, va face copii pe face, şi va şi naşte pe face fără nici un fel de shame...
3 comentarii:
felicitari pentru articolash!
da, asta este fenomenul facebook... pe mine ma intereseaza asta ca fenomen social. este clar ca facebook este in floare. intrebarea este: DE CE? evident ca, asha cum este ea, societatea actuala nu e ok. si individul simte asta. cred ca in parte, de aceea exista facebook! pentru a compensa (fals, dar a compensa) anumite lipsuri.
Tibi
...din pacate acesta este purul adevar si mai rau este faptul ca saptamana trecuta la radio se discuta despre "fakebook" si consecintele acestuia, povestea despre un cetatzean american care prietenii lui dragi si scumpi i-au facut o surpriza prin postarea unui anunt public unde i-a publicat numarul lui de telefon, acesta s-a trezit cu o groaza de sms`uri si apeluri pana in momentul in care i-a crapat smartphone`ul. Si inca una tot in U.S. a fost faptul ca un tip a postat ca organizeaza un party @ home, si s-a trezit cu peste 300 de invitatzi, printre care erau si binevoitori ce i-au golit casa si garajul de toate cele... pana la urma petrecerea nu a mai apucat sa ajunga la sfarsit, ca a fost intrerupta de politisti. Si asa poate continua sirul de povesti... unde este siguranta noastra personala?! tot "fakebook" cica intentioneaza sa foloseasca si un dispozitiv de localizare GPS atunci cand esti on`line...lucru care a nascut controverse aprige.
majoritatea ar răspunde, tehnologia a evoluat, societatea în consecinţă, se adaptează, evoluează şi ea...
întrebarea care se pune, evoluează, da, dar într-o direcţie bună? avem de-a face cu o accentuare a singurătăţii individului concomitent cu dispariţai intimităţii...
am un prieten (nu spui cine, se ştie el ;) ) care nici acum nu are telefon mobil. nu l-am observat să sufere într-un anume fel din această pricină...
îmi aduc aminte când, scriam scrisori (cu mâna), scrisoarea făcea pe drum cam o săptămână, apoi, eventualul răspuns, cam la fel. telefonul fix, doar de la poşta din centrul clujului de unde puteam suna acasă. erau patru cabine într-un oraş cu zeci de mii de studenţi. sigur, sunam rar, nu prea aveam de ce...
în schimb, stăteam cu prietenii nopţi întregi la poveşti, un coleg din germania ne povestea în detaliu filme care la noi erau interzise pe acea vreme. poveştile nu se mai terminau, era o adevărată plăcere. nu-mi aduc aminte să fi risipit vremea povestind banalităţi...
da, tehnologia a evoluat, aici a apărut un nou serial despre cum văd anumiţi oamenii de ştiinţă viitorul. şocant. cu toate justificările aduse nanotehnologiei, autoreplicării şi altor qestii care deja nu mai sunt sefe, viitorul acela pe mine mă înfioară şi, aproape că simt o bucurie secretă că nu o să-l apuc. bucurie egoistă.
Trimiteți un comentariu