"code inconnu" este în bună parte, un documentar. poziția imobilă a camerei de filmat asta vrea să și spună. eu, haneke, nu am nicio părere critică asupra propriei mele viziuni. ea este, voi priviți. dacă vreți, trageți conculziile voi, eu nu-mi permit asta...
lumea lui haneke este mereu aceeași, fie că vorbim de al șaptelea continent (un film cutremurător...), hidden (unde joacă magistral aceeași juliette binoche), das weisse band, benny,s video. o lume unde cortina cade de la începutul spectacolului, tot ce se întâmplă pe parcurs se petrece pe ascuns (hidden), se petrece pe un alt continent care există doar după moarte, sau în incapacitatea omului de a se regăsi în propria-i alegere, fie că e vorba de religie, artă sau pur și simplu familie... haneke pur și simplu spune tăcând, realitatea nu-mi aparține eu nu vă ofer decât pe voi înșivă...
codul necunoscut este un documentar despre relațiile interumane, interasiale, familiare și despre emigrație. toate se întrepătrund într-o lume care a devenit aproape peste noapte, un turn babel nu numai al graiurilor dar și al sentimentelor. unde iubirea este doar o rămășiță a ceea e ar fi putut fi vreodată, spre deosebire de hollywood unde finalul este iubirea regăsită și sigilată forever cu săruturi de reclamă proastă.
emigranții, fie ei arabi, negri sau români, tind către o lume iluzorie unde doar partea materială fascinează. și ea, rămânând în imensa majoritate a cazurilor un vis nerealizabil. drama este că, și ceilați, oamenii locului sunt străini de propria țară, de propria familie, de ei înșiși...
anne, cu o căsătorie ratată, este actriță și joacă într-un film unde iubirea este atotputernică.
maria, o oșeancă care cerșește în mijlocul parisului, printr-un incident stupid, este deportată în țara de origine unde povestește familiei cum a muncit ca îngrijitoare la o școală
george, soțul annei, este fotograf freelancer. umblă prin teatre de război (bosnia, afganistan) de unde trimite imagini cutremurătoare. odată întors acasă, constată faptul că acasă este cu totul altundeva, dar nu știe nici el unde...
fratele lui george, jean, lucrează la ferma tatălui. sătul, fuge de acasă. tatăl, îl ademenește înapoi cumpărându-i o motocicletă de vis. la câteva zie, jean pleacă din nou, se pare definitiv, cu motocicletă cu tot. tatăl, de necaz, își omoară animalele din fermă...
amadou, din mali înceară să facă dreptate simțindu-se el însuși nedreptățit la un mod abstract. este emigrantul negru care, implicit, este cetățean de mâna a doua. marele lui succes este că își face o prietenă albă cu care se afișează la restaurant, încercând să demonstreze ceva ce e inutil de demonstrat. tatăl lui, șofer de taxi, muncește din greu ca să-și întrețină cele două neveste și cei cinci copii. inutil. într-un final se întoarce singur acasă în mali....
dar poate cel mai interesant episod este cel al mariei care este ademenită de un consătean să călătorească clandestin înapoi în franța, alături de alți consăteni, ascunși într-un tir. în paris, constată cu stupoare că locul ei de cerșit este ocupat de către o țigancă cu un puradel în brațe. caută dezorientată un alt loc. finalmente, găsește unul dar, este imediat acostată de bulibașa bandei de cerșetori care o gonește. și cerșitul a devenit un lux....
supratitlul (sau subtitlul) filmului este "câteva povești incomplete despre niște călătorii". este doar o ironie fină a aceluiași haneke penru că, ele, poveștile, sunt cât se poate de complete, chiar dacă fiecare episod are finalul parcă tăiat cu o ghilotină...
cât despre călătorii, ele defapt nici nu există. este vorba doar de o imensă rătăcire fără început și sfârșit în căutarea propriilor noastre umbre...
