vineri, 9 iulie 2010

ce mâncăm azi? dar ieri?!

Orice român plecat de acasă (vorbesc serios), se confruntă cu o porblemă majoră, oriunde ar merge în vest. Mâncarea. Nu preţul ei, nooo, ci calitatea, gustul, îndeosebi vegetalele. Irlandezii nu au tradiţia mezelurilor cu toate că vestitul "irish breakfast" include obligatoriu cârnăciori. OK, aceşti cârnăciori au gustul şi aroma apei distilate. În schimb, carnea de vită este excelentă, nici nu merită să te atingi de cea de porc. La fel cea de miel, care nu are gust de căciulă de cioban. Cât despre unt, nici nu are rost să discut. Untul la pachet, sărat, este folosit la gătit. O jumătate de kilogram costă ceva mai mult de 1£... La cutie, unt de masă, deloc mai scump, dar absolut delicios...

Sainsbury, Tesco, Asda, Iceland, Dunnes, doar câteva nume de supermarketuri. Unele mai de calitate, altele, hmmm. Ce le aseamănă este faptul că peste 80% (atât am apreciat eu) din produse sunt autohtone (sau din "republică")!!! Da, UK îşi promovează produsele susţinându-şi astfel proprii fermieri!! Asta mă duce cu gândul la România unde supermarketurile sunt invadate de produse de calitate discutabilă, în timp ce agricultura se duce la vale (în timp ce produsele din Turcia le înlocuiesc cu vrednicie pe ale noastre).

Alaltăieri am mâncat primele tomate acceptabile. Erau din...Polonia. Cele din Olanda sau crescute în sere din UK sau Irlanda poţi să le uiţi... Tot aici sunt trei magazine ploneze unde găseşti cârnaţi adevăraţi, murături adevărate, ciolan afumat şi alte asemeni.

Am descoperit însă brânzeturile autohtone. Sigur, nu au varietatea celor franţuzeşti sau italiene, dar cedarul vintage Coleraine este absolut excepţional şi aduce binişor cu parmezanul. Iar Blue Stilton este delicios şi rivalizează fără probleme cu orice alte brânzeturi "albastre"...

Am rămas neplăcut suprins cât de puţină lume preferă peştele sau produsele de mare, având în vedere faptul că discutăm despre o insulă!! Am constatat asta privind coşurile înţesate de la cozi. Somonul proaspăt să lăfăie pe paturi de gheaţă, la fel codul, păstrăvul de mare sau calcanul. Sau, dacă vrei, homari, creveţi, scoici. Preţurile lor nu sunt foarte ieftine, dar sunt accesibile pentru oricine...

Coşurile despre care vorbeam sunt pline de pungi cu cipsuri, kakacola şi alte asemenea porcării. Sigur, este mai simplu să cumperi tot felul de mâncăruri gata preparate, frumos ambalate în cutii şi să le bagi la microunde să umfli maţul (vorba lui Kunolici), decât să răsfoieşti cărţile de bucate ale lui Jamie Oliver şi să treci la cratiţă. Comoditatea, iată marea victorie a societăţii de consum. Am realizat după câteva săptămâni că cele două coşuri de gunoi ale mele (cel albastru pentru reciclabile, cel negru pentru gunoi menajer) sunt de fiecare dată aproape goale, în timp ce ale vecinilor sunt înţesate cu tot felul de cutii, pungi şi ambalaje de mâncare. Eu am ales să îmi gătesc singur, şi, cum în USA nu am băut nici măcar o gură de kakacola, n-o s-o fac nici aici atâta timp cât sucurile de fructe (nu din concentrate!!) sau fructele sunt atât de accesibile. Sunt sigur că nu o să intru niciodată la KFC, McDonalds sau alte instituţii de acest gen care te transformă într-un coş de gunoi ambulant...


Un comentariu:

sergiu spunea...

E clar ca n-ai baut "kakacola" cu rom nici odata ;))