Zusje (Little Sister)

Sigur că nu o să povestesc filmul de fir a păr, nici nu prea sunt multe de povestit. Sunt câteva chestii conexe care pot să te pună oarecum pe gânduri. Am descoperit cât de greu este să dai de filme cu adevărat bune în toată această avalanşă de informaţii unde notaţiile critice sunt lăsate pe planul trei-patru şi asta pentru că într-o lume unde şi arta a devenit de un mercantilism dezarmant, mai important este votul spectatorului bizon...

În ultimul timp m-am "lăfăit" cu lumea lui Eric Rohmer şi am reuşit să vizionez aproape toate filmele lui. OK, nu am acum chef să scriu despre asta, tot aşa cum nu am chef să scriu despre "La Maman et la Putain" unul dintre cele două creaţii geniale ale lui Jean Eustache. Peste "Zusje" am dat tot aşa, scotocind în locuri unde publicul (jos aroganţaaa!) nu mai prea are acces. Şi nici măcar curiozitatea de a căuta. E drept, cu câteva nesemnificative excepţii, cinematografia olandeză nu a dat pe nimeni pe spate. Olandezii sunt prea harnici ca să smulgă pământul din apa mării decât să se joace de-a filmul. 

Ei bine, filmul ăsta este total deosebit. Unii l-ar numi experimental dar nu este nici pe departe din categoria "obsedatului" Harmony Corine. Nu poate fi comparat cu "Gummo" şi nici cu "La Maman..." deşi, aici, apar câteva chestii care le apropie....

Păi, în primul rând mi-a plăcut cum se pronunţă numele Martijn. Martaiin. Super, sună grozav, este ca şi cum te-ai trezi într-o crâşmă ţărănească dintr-o pictură de van Ostade. Dar actriţa, actriţa Kim van Kooten este bestială! Wow! Wooow! Este după umila mea părere de amator cel mai bun rol feminin ce mi-a fost dat să-l văd. Şi nu doar pentru faptul că această olandeză cvasi-necunoscută arată exact ca o olandeză cvasi-necunoscută, nu foarte frumoasă dar apetisantă până la nebunie, suficient de nebună pentru a trata cu seriozitate posibilul incest din film. Aş fi scris toate astea imediat după ce am văzut filmul dar mi-am zis, hai, poate că a fost doar o chestie de moment. Mmmm, nu a fost. Filmul este nebun nu numai că sparge tabu-uri (deja tabuu-rile sexuale au fost sparte în "The Brown Bunny" şi s-au aşezat definitiv pe palierele normale cu nimfomana lui von Trier). Ei bine, nimic din toate astea. Totul în acest film este desacralizat pentru a putea înţelege că un film extraordinar poate fi făcut în întregime cu un BetaCam, cu o mână a actori absolut necunoscuţi, că subiectul nu a trebuit să treacă prin filtrul cretinilor de la Hollywood. Nu ştiu dacă von Trier a văzut acest film, probabil că nu, dacă l-ar fi văzut, s-ar fi făcut sculer-matriţer....