miercuri, 6 octombrie 2010

nota de plată pentru tăcere și cap plecat. dar și pentru "deskurkieren"

aflu, urmând o suită de linkuri că, la sighișoara, câteva persoane s-au supărat că am închis sighișoara samizdat. alte persoane au constatat cu prost disimulată suprindere că mai mult, adresa a fost redirecționată către “un oarece blog”, ca să citez inexact. aceleași persoane care mă sfătuiau că, dacă plec, să nu-mi uit rădăcinile. care rădăcini?! ce fel de rădăcini ar trebui să nu rup pentru a-mi putea păstra libertatea?! cele ale lașității și compromisului care ne-au împănat istoria?! o țară de no-name care și-a exilat rapid name-urile?! nu alea sunt rădăcinile mele, sau, cel puțin, nu percep că aș avea într-un anume fel legătură cu ele.

ei bine, în primul rând, eu am înființat sighișoara samizdat, iar adresa respectivă se află în proprietatea mea. argumentul unora că sighișoara samizdat nu mi-a aparținut doar mie, ci și celor care și-au adus contribuția, stă în picioare precum broasca beată (scuze tibi!). nu am făcut altceva decât să ofer spațiu altor persoane care într-un fel sau altul au agreat politica publicației. și care, au ales, cu nume și pronume, să își pună cum se spune “curul la bătaie”. au fost puțini. extrem de puțini! majoritatea și-au arătat mușchii anonimi sau mă felicitau șușotind, pentru curaj, sau, culmea nesimțirii, mă rugau să scot niște castane din foc că lor le era lene sau le dădea lașitatea pe urechi afară!! asta pentru că, am tras concluzia, în general sighișorenilor le lipsesc coaiele. mai mult, s-au complăcut și se complac în tăcere, acceptă fără crâcnire ca o mână de eunuci (vezi majoritatea elementelor din consiliul local prin hororoabilii lui componenți, vezi procurori, judecători, primar, vice, și alți harnici mâncători de căcat) să îi încalece în cel mai penibil și deșănțat mod.

sighișoara samizdat a fost un spațiu deschis, o tentativă personală de a dizloca tăcerea comunitară. aplecarea comunitară. masochismul comunitar. lașitatea. complictatea. a fost prima publicație banată de către un afacerist local care azi este senator. a fost prima publicație care a oferit pe tavă somnorosului dna, DOVEZI irefutabile de corupție.

aflu acum că țara e în budă. aud lamentări. înjurături tăcute.

păi s-a ajuns unde era logic să se ajungă, stimabililor! zic eu că prea târziu! nota de plată pentru că AȚI tăcut şi v-aţi complăcut, trebuia să vină odată! nota de plată pentru că în loc să luptați, v-AȚI descurcat, trebuia să vină! e nota de plată pentru că v-AȚI furat atâta timp căciula! nu am niciun respect pentru sighișorenii de acum, decât pentru câțiva, pentru care degetele de la o mână îmi sunt arhisuficiente. sighișorenii de azi au acceptat ca orașul să fie mutilat sub nasul lor (au înghițit orice promisiune de căcat pe nemestecate, exemplu dracula parcu), au acceptat ca orașul să le fie furat pe hălci (pentru făcut fălci), istoria lui, de asemeni furată. sighișoreni, vă meritați soarta, și nu o spun cu satisfacție, ci cu silă profundă!

iar dacă vă simțiți în stare să vă recuperați coaiele, puneți de un blog, atârnați-vă o pancartă de gât pe care să scrieți I WAS NOT STUPID, JUST COWARD și rupeți tăcerea! Dați cu ticăloșii de pământ și dovediți că aveți dreptate criticând pe la colțuri că am catadicsit din prea multă silă și dezamăgire să închid sighișoara samizdat.

P.S. rog să nu postați comentarii

4 comentarii:

ionkono spunea...

Vreau numai sa va transmit salutari si urari de bine !Va urmaresc cu interes articolele.Nelu Conopan

corvus coraX spunea...

Multumesc Nelule, si tie toate cele bune. aleX

tibor hartel spunea...

@ aleX - este o zicala, pe care am auzit-o in limba maghiara: prea multzi eschimosi au prea multe p.li. Cred ca asta este valabil pt Romania de azi, se deaia nu e bine in aceasta tzara...scuze da` trebuia sa zic:D

corvus coraX spunea...

@ tibi
și nici eschimoșii nu mai sunt ce erau odată :-p