miercuri, 30 iunie 2010

nádúr na hÉireann (natura Irlandei)

Am zăbovit (a fost eminamente necesar să o fac) o bună bucată de timp pentru a scrie măcar tangenţial despre acest subiect. Asta pentru că, prima impresie pentru mine a fost contradictorie. Contradictorie este şi impresia mea de acum. Există aici un farmec aparte dezvăluit de un "nuştiuce". Pentru că, în fapt, nu se poate vorbi despre natura de aici în sensul în care vorbesc despre Natura de acasă. Pentru că, pentru mine, a fost, este şi va fi mereu un subiect sensibil pe care, recunosc, îl tratez cel mai adesea total subiectiv...

Mi-am ales, nu ştiu de ce, să fiu acompaniat acum de stranietatea celor de la Cocteau Twins. Poate pentru că Elisabeth Fraser este la fel de contradictorie prin limbajul propus...

Paradoxal, îmi este dat acum să prind cea mai secetoasă perioadă de la 1928 încoace. Asta după ce, urmărisem luni de zile AccuWeather-ul irlandez. Ploi, urmate de alte ploi, în pauze, ploi. De când am poposit pe pământul (roca?) Irlandei, am prins două ploi serioase. Prima, chiar când am ajuns la Dublin şi care m-a murat. A doua, alaltăieri. Acum, se anunţă ceva ploi dinspre Atlantic.

Peisajul Irlandei este, cred, în proporţie de 90%, total antropizat. Am făcut o sumară socoteală şi a reieşit că suprafaţa împădurită a întregii insule echivealează cu aceea din zona Sighişoarei, mai precis cea cuprinsă între Rupea şi Mediaş. Este incredibil când, în secolul XVI, 70% din insulă era acoperită cu păduri bătrâne de foioase, în special stejar. Urmele mai persistă pe ici pe colo. Iată
un exemplar demn de Breite...















Unde au dispărut vestitele păduri?! Simplu. Contextul politic de atunci a impus această conduită funestă. Astfel, în două sute de ani, suprafaţa împădurită s-a redus drastic fiind înlocuită cu păşunile tipice de acum, şi câmpiile cultivate din centrul insulei.















Pe ici pe colo, în anumite zone, s-au făcut împăduriri, cel mai clar exemplu este chiar pădurea Rostrevor pe care o zăresc zilnic de acasă. Prima plimbare a generat un şoc total. Nu recunoşteam coniferele, mai simplu a fost la foioase (fag, stejar, paltin, alun, soc). Pădurea de conifere aduce mai mult cu una de pe coasta vestică sau estică a Americii.
















Tuia occidentală înaltă ca molizii de la noi, duglaşi imenşi, chiparoşi. Toţi o duc de minune. De fapt, oriunde întorci privirea, prin curţile oamenilor (dar şi în flora spontană!) îţi este dat să zăreşti tot felul de rodhodendroni, fuchsii sudamericane, glicine imense. Cam astea am reuşit să le recunosc, e clar, se impune un deteminator nou.
















Tot lângă mine, Kilbroney Parc. Cedri imenşi, araucaria (da!) şi desigur câţiva stejari , paltini şi fagi. În rest, tot felul de conifere necunoscute (sau vag recunoscute...)












































Irlandezii sunt mari iubitori de natură. Pe asta amărâtă pe care o au, o respectă şi ies de câte ori au ocazia în sânul ei. Dacă este să vorbesc despre biodiversitate, un biolog român aici ar face depresie. Nu tu broaşte sau şerpi (da Tibi!!), câteva specii de fluturi (da Kuno!!). Nu ştiu, am senzaţia că trebuie să pierzi tot ce ai avut, ce a fost să rămână îngropat nostalgic în memoria colectivă, pentru a putea aprecia la adevărata valoare ce nu mai ai. Nu pot să nu fac comparaţie cu dispreţul şi indiferenţa pe care le manifestă românii faţă de Natura pe care o au! Poate că am merita şi noi să trăim câteva sute de ani într-o sahară, pentru a putea preţui la adevărata valoare darul pe care l-am primit de la Natură. Dar nu o facem, nu avem capacitatea genetică probabil de a preţui ceea ce încă este preaplin. Pădurile însă se duc încet dar sigur, gunoaiele sufocă fiecare colţ de Natură, o batjocură care nu va rămâne neplătită. Din păcate, plata va fi făcută de urmaşii noştri...

Am încercat să suprind totuşi câte ceva din flora spontană de aici, aşa săracă cum este...
















































da, şi afine ce au început să se coacă...
















Se discută intens despre un program naţional de reîmpădurire a Irlandei (se estimează că suprafaţa împădurită ar creşte cu aproape 20%) din fonduri europene. Ar fi vorba de cel mai gigantic proiect de acest fel din istoria modernă a Europei. Am avut ocazia să văd un documentar pe această temă. Argumente sunt suficiente. Problema este că un astfel de proiect trebuie să implice masiv populaţia întregii insule. Mare parte dintre irlandezi sunt fermieri şi privesc cu reticenţă o astfel de idee cu implicaţii nu numai sociale dar şi economice. Ideea însă prinde contur tocmai datorită faptului că ar aduce numeroase locuri de muncă pe termen lung. Sigur, este vorba de zonele montane (vorbim de munţi de 600-900 m!!), acum golaşe dar care, aşa cum sunt, fac parte din peisajul tipic al Irlandei. Acum Irlanda este total lipsită de ceea ce numim "coridor verde", coridor care, ar aduce după sine şi o dezvoltare a faunei şi florei. Va rămâne numai un proiect utopic?! Nu ştiu.

Eu am certitudinea că am lăsat în urmă o Natură în suferinţă. Veştile disparate care îmi parvin (de când am ajuns nu am citit niciun rând din ceea ce înseamnă presă românească, dar nici nu duc deloc dorul ei....) par să îmi întărească certitudinea. Se pare că România a ajuns la starea de "normalitate" după douzeci de ani de zvârcoliri inutile şi energii aruncate pe geam. Iar acum a sosit nota de plată. Cu vârf şi îndesat.

5 comentarii:

tibor hartel spunea...

Salut aleX, mi-a placut mult acest articol.

printre altele mi-a atras atentia asta:

"Nu ştiu, am senzaţia că trebuie să pierzi tot ce ai avut, ce a fost să rămână îngropat nostalgic în memoria colectivă, pentru a putea aprecia la adevărata valoare ce nu mai ai."

Iti dau dreptate - in sensul ca, pare a fi "tragedia omului" faptul ca este incapabil sa invete din greselile trecutului. Astfel, vad viata desfasurata pe doua planuri mari, in acest sens:

-pe un plan ar fi tot ceea ce intra in categoria ignorantei, nepasarii, si a consecintzelor acestora (pierdere de valori[umane, naturale, culturale...]-ca in fond in asta se concretizeaza igniranta).

- pe de alta parte este nostalgia pentru aceste valori distruse (din cauzele mentionate la primul pnct). Existenta in sine a nostalgiei cred ca ar merita discutata - nu cred ca o au multe fiinte! Nostalgia este o stare care arata ca omul este in stare sa perceapa anumite stari, situatii placute prin care a trecut, insa, prin caracterul lor, aceste stari au fost trecatoare, nu mai exista. In buna parte nu mai exista pentru ca le-am lasat sa piara, uneori trec pentru ca trebuie sa treaca (cursul firesc al vietii). In primul caz deci, anumite valori se pierd din cauza noastra. Si ca avem sentimentul de nostalgie inseamna ca noua situatie nu ne place, in orice caz, am vrea sa re-traim anumite stari din trecut, cu dorinta de a avea posibilitatea de a reface acele greseli care au rezultat in pierderea (definitiva) a acelor momente, stari, situatii.

tibor hartel spunea...

Irlandezii traiesc asa cum am inteles din scrierea ta, aceasta nostalgie. Daca un popor are vointa si este intr-adevar un popor, aceasta nostalgie puternica poate fi o motivatie pentru a demara proiecte ambitioase, de ex. de reimpadurire. Dar, pentru asta, nostalgia in sine, nu este de ajuns. Trebuie sa fi pe langa nostalgic, si un om, un popor mandru si puternic.

In contextul RO, identific vagi urme de nostalgii individuale, insa, nu gasesc asa numita (eu numesc asa-poate au facuto si altzii dar nu conteaza acum) nostalgie colectiva. In colectivul (arhetipical...al) romanului (adica a poporului), nostalgia pentru frumos pare sa lipseasca cu desavarsire (asta fiind unul dintre motivele pentru care romanii nu sunt un popor, de fapt). Nu vreau sa tratez subiectul, de ce. Pentru ca este mult prea sensibil.

Chiar daca am sta bine cu nostalgiile (adica a) am sti ce valori am avut si avem si b) am sti ca le-am pierdut pentru ca am decis prost candva) nu cred ca suntem destul de determinatzi sa facem ceva in acest sens (sa refacem). Nu suntem deci, puternici. Prin urmare, vom fierbe in continuare in propriul nostru c.cat si vom trai de pe azi pe maine incluzand in formula pe Dumnezeu (care ne pedepseste pentru pacatele trecute - deci "ne meritam soarta") aratand cu degetul pe altii, sapand pe altii, plangandune, strigand mereu pentru ajutor, victimizandune etc. Cu vorbele lui Balcescu: comportandu-ne ca niste sclavi, si nu ca niste stapani adevarati.

De ce am scris astea? NU pentru a ma plange si deci, sa confirm si prin aceasta scriere prin persoana mea, cele scrise mai sus.

Am amintit asta pentru ca este bine daca, in general, cunosti sistemul in care traiesti. Si sa iti faci asteptarile pe baza a ceea ce acel sistem poate oferi. Ceea ce se intampla in RO, de fapt, era previzibil. Este destul sa ascultam asa zise elite cum vorbesc, se manifesta, sa vedem "romanul" chefuind, ruganduse, manifestanduse, ca sa pricepem ca aceasta situatie unde am ajuns, a fost de fapt una determinata din interior. Nu putea fi altfel, cu nu e cum.

In cancelariile scolilor unde predau am spus colegilor care se vaita (se stie ce asteapta pe profesori...):
Efectiv asta este, in asta suntem. in conditiile actuale exista trei mari situatii, pe care fiecare sa le aleaga conform caracterului, constiintei si puterii lui:
- sa continuam sa stam si sa ne plangem. Sa ne certam cu toata lumea, sa aratam cu degetul pe greselile altora (care, inevitabil, sunt). E ok, pana la urma ne canalizeaza stresul etc. Deci, sa ne plangem si sa nu facem nimic...
- sa plecam din tara. Este o solutie, frecvent aplicata. Unii o fac dupa ce au incercat prin mai multe cai sa faca ceva si au esuat, altii nici nu mai incearca, sunt scarbiti si pleaca. Optiunea lor.
- daca ramanem in tara si nu ne multumim cu plansetele si aratatul cu degetul o posibilitate eventuala ar fi, de ce nu, sa ne apucam de...lucru! Sa facem ceva bun.

In rest, asta este...

T

tibor hartel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
tibor hartel spunea...

ups - ignora te rog ultuma interventie - am copiat partile si din greseala un fragment a mers de 2 ori. t

aleXandru gota spunea...

@ tibi
draga Tibi, ai perfecta dreptate. Nu stiu daca romanii sunt insensibili la frumos, eu cred mai degraba ca nu au cultura frumosului. romanii nu au avut consistenta necesara (da, trebuie un popor puternic) pentru a deveni determinati sa acceada la anumite valori. Tristi este ca avem valori certe, dar se manifesta un imens dispretz colectiv fata de aceste valori...

ma uit aici, tineri care asculta muzica rock, se inghesuie la concertele de muzica traditionala irlandeza. Da, irlandezii sunt un popor mandru si extrem de puternic iar spiritul de colectivitate este major. probabil si biserica a avut un rol important

cu toate acestea sunt extrem de autocritici. uite iti trimit un link: http://www.youtube.com/results?search_query=the+savage+eye&aq=f

este o trupa de satira din dublin, sigur accentul este descurajant pentru un cunoscator de engleza, eu deja m-am obisnuit destul de mult cu el. sincer, am crapat de ras, culmea, cu toate ca este o satira imensa, irlandezii rad pe rupte. am ras si eu, trupa este bestiala, este vinerea seara la RTE4